miercuri, 18 septembrie 2024

Clasa Pregătitoare 2024-2025

 


                                                   

Activități Outdoor


           

            

             

             

                     Bogățiile toamnei                                                                    

              

                                        Frigărui de fructe delicioase și colorat 

                                                                   
             
   
             

                                               Cutia senzorială de toamnă

            

                                                                     Halloween

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii.


        


                          1 DECEMBRIE 2024

            





          





                                    Jocuri Ice Breaking ( spargerea gheţii)

Vine lupul!
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea
Descriere: Lupul vine. În acest joc noi jucăm leapşa. O persoană, care este lupul, are o pernă. El încearcă să-i prindă pe ceilalţi din grup atingându- le burţile cu perna. Celălalt poate evita să devină prizonierul lupului îmbrăţişând pe cineva foarte strâns, astfel încât lupul să nu poată introduce perna între ei. Când lupul se întoarce, el/ ea strigă: “Vine lupul!” Fiecare trebuie să schimbe perechea, nefiind permise legături permanente în acest joc. Jocul se încheie când sunteţi foarte încălziţi şi obosiţi.


Salata de fructe
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea 
Descriere: Jucătorii stau pe scaunele aşezate pe scaunele aşezate într-un cerc mare. Fiecăruia i se dă o bucată de hârtie pe care e scris un nume de fruct. Sunt 5 fructe diferite pe hârtii ( spre exemplu: măr, banană, portocală, prună, cireaşă). Liderul grupului stă în mijlocul cercului, neavând scaun şi strigă numele unui fruct. Acei care au scris acest nume pe hârtie trebuie să schimbe scaunul cât de repede posibil. Conducătorul jocului face la fel şi dacă acesta reuşeşte să ocupe un loc, cel care ramâne fără scaun rămâne în mijlocul cercului, jocul continuând astfel.
Din când în când se poate spune «Salată de fructe» şi atunci toţi trebuie să-şi schimbe scaunul. Nu e permis saă stai pe scaunul de lângă tine.
Jocul ia sfârşit când toţi sunt extenuaţi.

Cei care îngheaţă şi cei care se topesc

Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea, să ofere ocazia pentru îmbrăţişări
Descriere: Conducătorul grupului fixează marginile suprafeţei de joc. Spaţiul trebuie să fie suficient de mare.
Conducătorul jocului alege 2-3 voluntari care tebuie să fie cei care îngheaţă. Misiunea lor este să atingă cât de multe pesoane e posibil şi să le spună: « Îngheaţă ! », apoi aceştia tebuie să stea în picioare ca beţele de gheaţă. Ceilalţi din grup sunt cei care se topesc şi îmbrăţişându-i pe cei îngheţaţi, aceştia devin din nou liberi şi pot fugi de cei care îngheaţă.

Curierul expres
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea
Descriere: Grupul este împărţit în grupuri mici (fiecare trebuie să aibă acelaşi număr de persoane). Toate grupurile sunt pe aceeaşi linie la început. Grupurile se întrec în a vedea ai cui curieri sunt mai rapizi. Fiecare grup îşi trimite superiorii să îndeplinească sarcina într-un anumit timp. Liderul dă sarcina de îndeplinit.
„Adu-mi ceva galben!” şi ei trebuie să găsească ceva galben şi să-l aducă. Liderul vede care este cel mai rapid curier.
Alte sarcini pot fi:
„Adu-mi ceva umed!”
„Adu-mi ceva de mâncare!”
„Adu-mi ceva vechi!”
„Adu-mi ceva care miroase!”
„Adu-mi ceva care are viaţă!”
Când toţi curierii şi-au îndeplinit sarcina, liderul decide care grup a avut cei mai rapizi curieri.


Dansul revistei
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea 
Descriere: Pe podea sunt puse reviste deschise. Jucătorii trebuie să se mişte numai pe reviste, fără să păşească pe podea. Fiecare trebuie să se mişte sau să danseze tot timpul. După un timp revistele sunt împăturite şi făcute mai mici, iar dansul continuă; apoi mai mici, şi mai mici până când nimeni nu se mai poate mişca; ei trebuie doar să se ţină unii pe alţii foarte aproape.Se poate juca in perechi.


Familia Popescu
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea
Descriere: Pe podea sunt două rânduri de scaune faţă în faţă şi cu o distanţă cam de 1 metru între ele.şi, de asemenea, destul spaţiu în jurul scaunelor. Grupul stă pe scaune, iar liderul le spune că pe scaune stau 2 familii Popescu confruntându-se unele cu altele. La început taţii, mamele, fiicele, fiii, bunicii, bunicile, căţeii şi pisicile, şi dacă e necesar (depinde de mărimea grupului) mătuşi, unchi, veri etc.
Conducătorul jocului le spune că de fiecare dată când el/ ea menţionează numele cuiva, ei trebuie să se ridice în picioare şi să alerge în jurul rândurilor cât pot de repede şi să se aşeze pe locurile lor. Dacă e menţionată familia Popescu, toţi trebuie să alerge.
Povestea poate fi: Tatăl Popescu a decis ca familia lor să  meargă într-o excursie în Grecia. Mama Popescu era extrem de fericită şi încântată, fiica Poescu a început să viseze imediat la băieţii greci, fiul se gândea că mai bine ar sta acasă ca să aibă grijă de câine şi de pisică, de bunica şi de bunicul. Dar, surprinzător, tatăl Popescu a spus că de data asta vor călători împreună, tatăl, mama, fiica, fiul, bunica, bunicul, mătuşa şi unchiul şi chiar căţelul şi pisica, deci întreaga familie Popescu.
Deşi este un concurs, rezultatul este adesea strâns, deoarece întâmplările sunt imprevizibile şi imposibil de urmărit.


Ilustrate afective
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea
Descriere: Conducătorul jocului pune un număr mare de vederi/ ilustrate de orice fel pe podea şi cere fiecăruia să ridice o ilustrată care descrie cel mai bine starea lui/ ei la acel moment. E în regulă dacă se alege aceeaşi ilustrată.
După ce fiecare şi- a ales ilustrata ei se aşază la loc în cerc şi spune de ce a ales acea ilustrată.
Acelaşi joc poate fi făcut folosind jucării mici etc.



Pantomima
Categorie: Ice Breaking
Nivel de dificultate: Uşor
Sarcini pentru grup: pentru fiecare
Rezultate aşteptate: să dea imbold şi să fie distractiv, să îndepărteze tensiunea 
Descriere: Toată lumea merge într- o cameră de colo până colo şi când întâlneşte pe cineva începe să- i arate, prin pantomimă, ceva pe care el/ ea îl poate face foarte bine. După aceea ei schimbă roluile.
Exerciţiul ar trebui să dureze destul de mult, astfel încât fiecare să aibă şansa să spună ceva bun despre sine.










vineri, 17 mai 2024

Clasa a IV-a, 2023 - 2024


COMPUNEREA, MOD DE EXPRIMARE A CREATIVITĂŢII ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR




,,Copiii sunt creativi în mod natural şi doar aşteaptă atmosfera propice pentru a-şi manifesta creativitatea

                              (J.C.Gowan,G.D. Demos)

Cea mai înaltă formă de manifestare a creativităţii literare a elevilor este compunerea. Ea este "tipul cel mai personalizat. Exprimarea corectă, orală şi scrisă – ca obiectiv important al procesului de învăţământ în ciclul primar constituie unul din instrumentele de bază ale muncii intelectuale.

        Capacitatea de exprimare se formează şi se perfecţionează prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematică în situaţia de a exersa, într-o formă sau alta, verbalizarea, pe cât posibil, în mod liber. Elevii pot exersa actul vorbirii la toate disciplinele, cu prioritate însă, la citire-scriere-comunicare şi formarea abilităţilor de comunicare.

        Acţiunea de dezvoltare a exprimării corecte a elevilor este o acţiune complexă, care se desfăşoară în sfera întregului proces de învăţământ, la toate disciplinele şcolare, precum şi în cadrul activităţilor extracurriculare. Aşa cum este cunoscut, bogăţia unei limbi constă în bogăţia şi varietatea vocabularului. Este o datorie patriotică de a dezvolta la elevi capacitatea de a se exprima cu uşurinţă, de a-i face apţi să mânuiască în mod direct acest minunat instrument care este limba, pentru a asimila şi a sesiza în cel mai mare grad nuanţele şi posibilităţile exprimării.

        În rândul componentelor limbii române, ca disciplină, compunerea constituie cadrul cel mai potrivit capacităţilor de exprimare a elevilor. Compunerile realizează o sinteză a tot ceea ce învaţă elevii la citire, comunicare şi la celelalte obiecte de învăţământ, sub raportul corectitudinii exprimării. În acelaşi timp, constituie un prilej de valorificare a experienţei de viaţă a elevului cât şi o formă de manifestare a imaginaţiei şi fanteziei creatoare. Pătrunzând în universul comunicării creative şi încercând să împărtăşească  celor din jur adevăratele valori, copilul va avea sentimentul libertăţii, al propriei satisfacţii, al plăcerii vii de a crea.     

Se spune că o creaţie a copilului, oricât de simplă ar fi ea, este un ecran al eului său interior. Compunerile oferă elevilor posibilitatea să aplice o serie de cunoştinţe însuşite în cadrul altor obiecte de învăţământ, fiind bogate în conţinut şi îmbrăcând forme complexe de organizare şi desfăşurare. Desfăşurându-se după anumite reguli, aceste forme de activitate dezvoltă gândirea logică şi creatoare a copiilor, le formează deprinderea de a deosebi esenţialul de neesenţial, de a observa şi prezenta caracteristicile unor obiecte şi fenomene, de a aduna material în legătură cu o anumită temă, de a-l sistematiza.

Creaţia determină elevul să transmită anumite sentimente, să trăiască stări afective, să ia atitudini în legătură cu întâmplări şi personaje. Elevii sunt îndrumaţi să observe natura, mediul ambiant şi, după o sistematizare atentă, să redea într-o formă îngrijită ceea ce au văzut. Succesele acestor exerciţii stimulează la elevi nevoia de activitate creatoare, încrederea în forţele proprii de exprimare.

Prin compuneri se face transfer de cunoştinţe, se realizează o sinteză a tot ceea ce au învăţat elevii la orele de citire, comunicare dar şi la alte discipline, acestea fiind de fapt  compoziţii interdisciplinare. În continuare voi exemplifica câteva creaţii ale elevilor din clasa a IV-a, de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Beclean.                                                          

                                                        A venit iarna

    Iarna este cel mai friguros anotimp, dar şi cel mai bogat în datini.

            În prima săptămână a lunii decembrie vine Moş Nicolae aducând daruri la copii şi la marea majoritate a oamenilor, oferind astfel alinare şi bucurii. Tot în luna decembrie, care este şi prima lună a iernii, sărbătorim Crăciunul, sărbătoare ce vesteşte Naşterea Domnului.Cu ocazia sărbătorilor oamenii devin mai prietenoşi, mai darnici şi mai iubitori.

                                          Elev Gheolţan Gheorghe

                                                                                                 

                                                        Toamna

             A sosit toamna. Peste tot, pământul s-a împodobit cu  văl de brumă argintie. Pădurile deja par de aur, livezile sunt pline de fructe coapte. Pe jos s-au format pături de frunze ruginii şi din când în când mai zăreşti câte o pasăre. Gospodinele îşi  pun zarzavaturi, păsările călătoare pleacă în ţările calde, vieţuitoarele sălbatice îşi pregătesc culcuşurile pentru iernat. Zilele sunt mai scurte, iar nopţile sunt mai lungi şi răcoroase.         

           Toamna este cea mai darnică fiică a bătrânului an, este anotimpul ce aduce cu el rezultatele muncii întregului an.                                                                    

                                                                                                             Eleva  Daraban Andreea


                                     De vorba cu un ghiocel

Într-o zi o fetiţă se plimba prin pădure. Deodată a întâlnit un ghiocel. Acesta a întrebat-o:
-          Ce cauţi prin pădurea întunecată, fetiţă frumoasă?
-          Am venit să culeg un buchet de ghiocei pentru mama mea.
-          Te rog să arăţi lumii întregi că am apărut, pentru că odată cu noi a
apărut şi primăvara.
            Fetiţa a adunat mulţi ghiocei şi a plecat fericit acasă. 

                                                                                           Eleva  Vlaic Diana


Sosirea primăverii

        În curând vine cel mai iubit anotimp de noi oamenii şi în special  de toate plantele, animalele şi toate păsărelele.

       Toată natura reînvie, colţul ierbii iese la lumină şi răsare primul vestitor al primăverii, firavul ghiocel. Animalele ies din bârlogul lor, păsărelele ciripesc şi încet-încet înmuguresc şi copacii.

       Oamenii încep să cureţe grădinile, să ardă gunoaiele si să lucreze câmpul. Razele soarelui încălzesc mai tare, codrul se umple de ciripitul păsărilor, florile colorează natura, totul e verde şi proaspăt, cerul este mai senin şi totul prinde viaţă. 

      Primăvara este un anotimp iubit de toată lumea!                                                                                                                                                                  Eleva Daraban Maria